marți, 2 noiembrie 2010

Drăgănescu a făcut praf 5 meciuri din 6 în acest sezon! Vezi care sînt

Mugur Drăgănescu a condus cinci partide de Liga 1 în acest sezon şi una de Cupă. Singurul meci pe care "centralul" prahovean l-a condus fără probleme a fost Gloria - FCM Tg. Mureş.



Primul meci cu "cîntec" pentru Drăgănescu a fost CFR Cluj - Brăneşti, 2-0, în etapa a 2-a, cînd centralul din Breaza nu l-a eliminat pe Mureşan pentru o lovire la un duel în careul advers şi nu a acordat un penalty pentru Brăneşti în minutul 40 cînd scorul era 0-0. Vezi lovitură lui Mureşan în urma căreia trebuia eliminat.

La trei etape distanţă, Drăgănescu a fost delegat din nou la un meci de Liga 1, U Cluj - Oţelul, 2-1, cînd a acordat eronat un penalty pentru clujeni la o cădere uşoară a lui Lemnaru, iar pe final a refuzat "şepcilor roşii" o lovitură de la 11 metri la o intrare neglijentă a lui Giurgiu la Machado. Vezi penalty-ul acordat clujenilor

Nici Poli - Sportul, 2-1, nu a fost fără probleme pentru Mugurel Drăgănescu, acesta refuzînd să scoată cartonaşul roşu la cotul în gură aplicat de Farmache lui Helder, în minutul 11, şi la "talpa" lui Burcă pe piciorul lui Nicola care era căzut.

La meciul de Cupă, Dinamo - Ceahlăul, 2-0, Drăgănescu a anulat un gol perfect valabil nemţenilor pe motiv că Forminte ar fi marcat cu mîna, deşi reluările televiziunii arată clar că fundaşul Ceahlăul a împins mingea în poartă cu piciorul. Vezi AICI o declaraţie a lui Andone care recunoaşte că golul Ceahlăului a fost valabil.

Ultimul meci al lui Drăgănescu din lotul A al arbitrilor este cel de aseară, Rapid - Pandurii, 1-1. Oaspeţii au acuzat anularea pe nedrept a două goluri şi neacordarea unui penalty la Orac.


Vasile Avram a decis în urma partidei de aseară ca Drăgănescu să fie retrogradat lotul B şi a spus că îl aşteaptă pe aceasta cu cerere de retragere din arbitraj. "Au fost greşeli grave, care au influenţat rezultatele, iar prestaţiile lor au fost dezamăgitoare în ultimul timp. Îi aştept să vină cu cereri de retragere din arbitraj, ar fi mai bine decît să ne înşelăm unii pe alţii. E mai bine să ne despărţim politicos. Dacă nu vor veni cu cerere se vor supune deciziei CCA", a explicat Avram.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu