luni, 8 noiembrie 2010

Steaua va juca în galben, Rapid în vișiniu! Află totul, minut cu minut, despre ce se întîmplă la Giulești!

Reporterii Gazetei Sporturilor aflați la stadionul Giulești vor transmite tot ce se întîmplă în preajma arenei și în interiorul stadionului. Rămîi aici pentru a fi la curent cu tot ce vrei sa stii dacă nu te-ai putut duce la stadion.


UPDATE //18:55 La arenă au ajuns și rapidiștii. Au ieșit și ei pe teren, huiduielile la adresa steliștilor venite din tribune fiind acum înlocuite cu aplauze

UPDATE //18:53 Steliștii au ieșit direct pe teren, pentru a vedea cum este gazonul. Jucătorii lui Lăcătuș vor evolua în echipament galben, cu inserții roș-albastre. Tătărușanu va fi îmbrăcat în mov

UPDATE //18:50 Autocarul Stelei a ajuns la stadionul Giulești, fără incidente

UPDATE //18:35 Cei de la DigiSport, televiziunea care transmite meciul, montează ultimele cabluri și camere. Partida va fi transmisă cu 9 camere de luat vederi, plus o macara poziționată în fața peluzei dinspre Teatrul Giulești.

UPDATE //18:35 Controlul corporal este mult mai atent decît în mod normal. Ramîne de văzut dacă firma de pază va putea face acest lucru și pe măsură ce se va apropia ora startului și presiunea la porți va fi mult mai mare

UPDATE //18:30 Porțile au fost deschise. În tribune sînt în jur de 100 de suporteri

UPDATE //18:20 La porți au început să se adune primii spectatori. Accesul este prevăzut în jurul orei 18:30

UPDATE //18:15 Cîțiva suporteri au dus în peluză un banner imens dedicat regretatului poet Adrian Păunescu, cel care a scris versurile imnului formației din Giulești

UPDATE //18:10 Arbitrii au ieșit pe teren pentru a vedea cum se prezintă gazonul. În funcție de asta își vor alege ghetele adecvate

UPDATE //18:05 Primii "actori" sosiți la stadion sînt arbitri, brigata formată din Cristi Balaj la centru, iar la linii Ionel Popa și Ion Radu.

UPDATE //18:00 Jandarmeria verifica din nou gardurile dispuse în afara stadionului. Circulația se desfășoara normal. Culmea, Podul Grant nu este foarte aglomerat!

UPDATE //17:55 Firma de pază de la stadion continuă verificarea bannerelor pe care galeria rapidistă le va afișa în timpul partidei

UPDATE //17:50 În Grant au ajuns zvonuri că în Ghencea ar fi avut loc altercații între cele două facțiuni ale steliștilor, între Nord și Sud, motivul fiind distribuția biletelor oferite de organizatori. Informația nu a putut fi confirmată oficial

UPDATE //17:45 Este clar, galeria Stelei nu mai poate folosi biletele puse la dispozitie de rapidiști pentru că Jandarmeria trebuia să fie anunțată cu 6 ore înainte de acest lucru, pentru a lua masurile necesare!

17:40 // Firma de pază de la Giulești a efectuat un control amănunțit în peluza în care stă galeria giuleștenilor și a găsit 35 de torțe de dimensiuni mari, pe care le-a confiscat. Aveau termenul de garanție expirat, produse în Rusia, ascunse în țevi de plastic, sub scaune

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu